Unde e locul meu?

 Sunt înlănțuită. Norii grei cad peste casa mea. Valuri de emoții mă cuprind de paŕcă s-a închis cerul. Pașii sunt tot mai grei; ochii tot mai deschiși. Plapuma e rece. Cine sunt? Unde să mai caut?

Unde e locul meu?

De ce sunt aici?

Există vreun sens în toate astea?

Sunt eu mică sau lumea e atît de mare încît eu sunt doar o părticică din Univers?

Corul de glasuri îmi astupă norii. Nu mai știu cît să bludnesc printre oameni.

M-am întrebat ce-i iubirea și le-am spus că Nu știu. E o brățară care mi-a fost furată. Am ascuns-o în templul lui Osiris. E mică și grațioasă ( ca și mine), doar că eu m-am ascuns. Am crezut că așa se trăiește - prin luptă. Dar m-am înșelat.

Am greșit cînd am crezut că norii grei o să mă apere de frig. Am greșit cînd cerul a ales pentru mine.

Am greșit cînd am uitat să iubesc.

Am greșit cînd am uitat să trăiesc.

..................................................................................

E trist în astă iarnă. Norii mă cheamă cu ei. Stau întinsă și privesc zorii. Văd pămîntul. Cobor pe scările iubirii. Am obosit să stau sus. Vreau să trăiesc. Vreau să iubesc. Vreau să aduc căldură, aici, pe pămînt.

E lună.

Privesc de jos Cerul. E o împărăție mare, dar eu nu am ce face acolo.

Au plecat bunicii mei, dar eu sunt încă aici. Timpul meu încă nu a venit.

Am de trăit. Am de iubit. Am de rîs în hohote. Am de bucurat.

Trăiește, copile. 

Învață.

Mergi înainte.

Anii tăi încă nu au văzut fericirea. Sufletul tău a văzut nemurirea.

Corul de copii îți cîntă de leagăn, de joacă și dragoste.

A venit timpul să înflorești.

Udă floarea. Udă iubirea. Încarcă viața ta cu floarea iubirii.

E timpul.

Oprește-te cît ai nevoie și nu uita de tine.

Eu aleg să trăiesc în onoarea părinților, buneilor și tot neamului meu.

Onorez viața. 

Trăiesc.