La poarta credinței

 M-am oprit la poarta credinței. Am bătut la ușă. Am scos o cheie: e credința în Dumnezeu. Apoi am scos o batistă. Mi-am șters lacrimile. 

Lung a fost drumul pînă aici, Doamne!🙏

Am crezut că nu exiști, căci nu te văzusem și nu te-am atins niciodată. Dar acum știu că am greșit: tu ești în fiecare om, în fiecare floare și fiecare cuvînt.

E mare grădina Domnului și plină cu de toate: neputință, durere, frumusețe, tristețe, bunătate, ură...toate sunt date aici pentru noi, pentru mine, pentru tine; pentru ca într-o zi să mă opresc și să presar din cele ce am fost înzestrată. Totuși, pînă atunci, aflu ce-i respingerea, cunosc trădarea, înfrunt nedreptatea și cunosc puterea lui Dumnezeu.

Acum știu că tu exiști, Doamne și veghezi asupra mea. Îmi luminezi calea, pentru ca eu să mă apropii de mine.

E o întreagă poveste aici...o poveste de iubire. Și nu-i una romantică, ci una împletită cu durere, dragoste și ură, ca pînă la urmă să-mi ating sufletul, să aprind flacăra, să țes din furie acceptarea, să văd în somn- viața, să spun STOP cînd sunt călcată în picioare.

........................................................................................

Viața-i un strop de lumină pe care odată aprinsă- o trăiești cu de toate, dar mai întîi, te înveți să mergi și să-ți urmezi calea.