În tine arde scînteia

 Mi-e frică să mă uit în proprii ochi. Mi-e teamă de ce-o să găsesc acolo: foamete, frică, frig, strigăte, furie...multe se încep cu "f"- foame emoțională.

Cînd ți-ai cumpărat ultima dată o rochie?

Cînd ți-a plăcut cum arăți?

Cînd te-ai îmbrățișat ultima oară?

Ai uitat de tine, de copilul și femeia din tine.

Ai îmbrăcat puloverul șii... "пошла гулять".

Dar tu ești frumoasă. Tu ești vie. Ești soră cu viața.

În tine arde scînteia.

Străbunii ți-au trimis daruri.

Primește-le.

Sunt ale tale pe deplin.

Folosește-le în onoarea lor.

Transmite-le mai departe.

........................................................................................

Mulțumesc! Le primesc! Le accept!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Unde e locul meu?

 Sunt înlănțuită. Norii grei cad peste casa mea. Valuri de emoții mă cuprind de paŕcă s-a închis cerul. Pașii sunt tot mai grei; ochii tot mai deschiși. Plapuma e rece. Cine sunt? Unde să mai caut? Unde e locul meu? De ce sunt aici? Există vreun sens în toate astea? Sunt eu mică sau lumea e atît de mare încît eu sunt doar o părticică din Univers? Corul de glasuri îmi astupă norii. Nu mai știu cît să bludnesc printre oameni. M-am întrebat ce-i iubirea și le-am spus că Nu știu. E o brățară care mi-a fost furată. Am ascuns-o în templul lui Osiris. E mică și grațioasă ( ca și mine), doar că eu m-am ascuns. Am crezut că așa se trăiește - prin luptă. Dar m-am înșelat. Am greșit cînd am crezut că norii grei o să mă apere de frig. Am greșit cînd cerul a ales pentru mine. Am greșit cînd am uitat să iubesc. Am greșit cînd am uitat să trăiesc. .................................................................................. E trist în astă iarnă. Norii mă cheamă cu ei. Stau întinsă și prives...
Citiți mai multe

La poarta credinței

 M-am oprit la poarta credinței. Am bătut la ușă. Am scos o cheie: e credința în Dumnezeu. Apoi am scos o batistă. Mi-am șters lacrimile.  Lung a fost drumul pînă aici, Doamne!🙏 Am crezut că nu exiști, căci nu te văzusem și nu te-am atins niciodată. Dar acum știu că am greșit: tu ești în fiecare om, în fiecare floare și fiecare cuvînt. E mare grădina Domnului și plină cu de toate: neputință, durere, frumusețe, tristețe, bunătate, ură...toate sunt date aici pentru noi, pentru mine, pentru tine; pentru ca într-o zi să mă opresc și să presar din cele ce am fost înzestrată. Totuși, pînă atunci, aflu ce-i respingerea, cunosc trădarea, înfrunt nedreptatea și cunosc puterea lui Dumnezeu. Acum știu că tu exiști, Doamne și veghezi asupra mea. Îmi luminezi calea, pentru ca eu să mă apropii de mine. E o întreagă poveste aici...o poveste de iubire. Și nu-i una romantică, ci una împletită cu durere, dragoste și ură, ca pînă la urmă să-mi ating sufletul, să aprind flacăra, să țes din furie...
Citiți mai multe

De ce continuă să doară?

 Tabloul vietii tale nu va niciodată alb. El va fi presărat cu tot felul de programe, experiențe, convingeri. Și toate astea, pentru ca la un moment dat să le dai la o parte și să te cunoști pe tine. În pofida experiențelor mele, cine sunt? În pofida greșelilor făcute, cine rămîn? Dacă dau la o parte ignoranța, cine sunt? Sunt un suflet ce a venit să-și trăiască experiența pe pămînt. Asta știu sigur. Dar de ce continuă să doară? Pentru că prin durere, ajungi la tine. Prin furie, ajungi să-ți atingi forța creatoare. Furia din interior te mistuie, ca să aprinzi focul iubirii. Cei mai frumosi pași vin atunci cînd nici nu te aștepți: cînd doare, cînd te afli la răscrucea propriei vieți, căci doar atunci cauți adevărul. În haosul din jur te pierzi de multe ori. Boala, însă, te face să te oprești și să privești în tine, să cauți scînteia cu opaițul. Mesteci informația nouă, aduci CUNOAȘTERE și te umpli de "Aha-uri". Eu am început să mă vindec, cînd am înțeles cu adevarat, ce se înt...
Citiți mai multe